Învățarea unei limbi străine este o activitate serioasă, laborioasă, care necesită perseverență și depunerea unui efort constant pentru stăpânirea acesteia. Ea poate fi deosebit de captivantă, indiferent de nivelul de studiu, fiindcă veți învăța o mulțime de lucruri noi și interesante.
Limba franceză este vorbită în întreaga lume, de peste 220 de milioane de oameni ca limbă maternă în 29 de state ale globului. Peste 70 de milioane de turiști viziteaza Franța în fiecare an. Este pe locul 2 în lume după limba engleză și una dintre cele 3 limbi ale Uniunii Europene. Este o limbă melodioasă, specifică unui popor cald, sociabil, cu suflet frumos, invadat de cultură și civilizație, este o limbă indoeuropeană care face parte din familia limbilor romanice.
Franceza se vorbește pe continentul european în Belgia, Elveția, Luxembourg, Monaco, pe continentul american în Canada, pe continentul african în Camerun, Niger, Senegal și în alte părți ale lumii ca Insula Haiti.
Inițial, pentru micuții începători din clasa a 5-a , poate să pară o limbă ușor de învățat, dar atunci când intră în tainele ascunse ale acesteia, ei pot să întâmpine dificultăți și aici intervine rolul profesorului care le va explica cu măiestrie regulile fonetice și gramaticale. Materia învățată va trebui sa fie mereu recapitulată și aprofundată, pentru a nu se uita noțiunile învățate anterior.
Cu mult timp în urmă, orașul București, capitala țării noastre era asemănat cu Parisul și purta denumirea de Micul Paris. În București se află Arcul de Triumf, similar cu cel care se găsește în Paris.
Atunci când pronunțăm cuvintele Franța, Paris, ne gândim la călătorii, gastronomie franceză, castele ,regi regine, Sena, Marea Mediterană, Riviera Franceză, Turnul Eiffel, Disneyland, ski, mari pictori, scriitori, actori, nume de filme și multe altele. Cine nu a auzit de Palatul Versailles, Muntele Saint-Michel, Catedrala Notre-Dame , Arcul de Triumf?
Dar cum să ajungem să vizităm toate acestea dacă nu cunoaștem câte ceva despre Franța și apoi să parcurgem un drum provocator pe care vom învăța ortografia, fonetica, vom face cunoștință cu verbele limbii franceze, timpurile cele mai importante, elementele de civilizație și cultură franceză. Veți putea lucra on-line cu un profesor pasionat care vă va transmite cunoștințele sale acumulate în ani de experiență.
Poate veți dori să mergeți la un liceu unde materiile se predau in limba franceză, la Facultatea de limbi străine unde veți putea studia atât limba franceză cât și alte limbi străine sau poate veți lucra într-un domeniu în care veți putea folosi cunoștințele voastre de limba franceză. Aceste cursuri vă ajută să vă atingeți obiectivele.
Dar mai multe, pe data viitoare, dragi elevi!